Saturday, September 27, 2014

10 cărți recomandate de către Alexandru Gurdila în cadrul provocării Book Challenge

Anul acesta este declarat oficial anul provocărilor facebook. Ice Bucket Challenge, Winebucket Challenge și mai nou Book Challenge.
Noi ne-am propus ca în următoarele săptămâni să aducem în vizorul vostru cele 10 cărți de căpătâi ale unor personalități de la noi din ţară, care au avut tupeul și curajul să răspundă provocării.
 10 cărți recomandate de către Alexandru Gurdila în cadrul provocării Book Challenge
 10 cărți recomandate de către Alexandru Gurdila în cadrul provocării Book Challenge
Lista celor 10 cărți recomandate de către Alex: 
1. Gabriel García Márquez – Un veac de singurătate.
2. Dumitru Crudu – Un american la Chişinău.
3. Jose Saramago – Intermitenţele Morţii.
4. Lucian Blaga – Hronicul și cântecul vârstelor.
5. Fiodor Dostoievski – Crimă şi pedeapsă.
6. Mihail Bulgakov – Maestrul şi Margarita.
7. Constantin Virgil Gheorghiu – Ora 25.
8. Camil Petrescu – Patul lui Procust
9. Mircea Eliade – Huliganii.
10. Mihai Eminescu – Sărmanul Dionis.

Thursday, September 25, 2014

O cronica de Felix NICOLAU, la romanul meu un American la Chisinau. Aici, in ARCA.

Revista RAMURI, Nr. 09 / 2014

Ironia identificării refuzate

        de Gabriela Rusu-Păsărin

Romanul lui Dumitru Crudu, Un american la Chişinău, deschide perspectiva interpretării ipostazelor în care un personaj, simplu observator al vieţii, devine actantul implicit în toate circumstanţele narative, un vertij de scene aparent dispersate care conduc spre un final deschis.
Dumitru Crudu este un scriitor „pe val”, poet, autor de piese de teatru, prozator, a publicat volume reperate de critica literară. Este publicistul cu iniţiativă: a înfiinţat o revistă de literatură, artă şi atitudine, editată cu sprijinul Institutului Cultural Român şi a iniţiat în anul 1999, împreună cu Marius Ianuş, un nou curent literar, fracturismul. Este director al revistei Stare de urgenţă şi redactor la postul de radio Europa liberă (Chişinău).
Romanul Un american la Chişinău are evidente note autobiografice, de la profesia de jurnalist şi lumea litarară căreia îi aparţine până la toponimele care identifică traseul destinului său biografic: Braşov, Chişinău, Flutura (satul natal din Republica Moldova).
Dumitru Crudu este un portretist talentat şi, prin prisma personajului central, repune în discuţie apartenenţa la un spaţiu identitar şi la diversele moduri de receptare a acestei identităţi. „Pentru el, Flutura fiind ca Siberia pentru bunicul Goriţă, unde acesta fusese deportat în 1953 pentru că a exclamat la moartea lui Stalin că a murit un câine”(p.153).
Anton Şleahtiţchi este personajul principal care nu-şi găseşte locul, în România este basarabeanul, „kaghebistu”, în Republica Moldova (la vamă) este românul. Îşi refuză identitatea şi este refuzat de lumea în care vrea să se integreze. Cu un firesc debordant, Dumitru Crudu atacă o problemă esenţială a intelectualilor de origine română de peste Prut, relaţia identitate şi alteritate sau identitate şi integrare. Anton nu se simte integrat în niciun mediu: în cel jurnalistic este tratat ca basarabeanul sensibil la aspectele emoţionale ale socialului, ca scriitor constată că umblă cu manuscrisul (pe care l-a rescris, pentru că i s-a furat) fără speranţa publicării. Secvenţa memorabilă pentru condiţia de alteritate pe care o resimte este ca un nucleu iradiant: basarabeanul încălţat cu pantofii americanului, în care a băgat foile pe care urma să scrie poezii, în bonturi, „şi numai aşa a putut ieşi din sala de aşteptare, fără ca cineva să-l arate cu degetul” (p.205).
Americanul Martin a venit la Chişinău „ca să descopere adevărata viaţă”(p.126). Este cel care va acţiona ca un magnet, va atrage atenţia tuturor, tinerele Lora, Olga îl vor părăsi pe Anton pentru american, iar în subsidiar lectorul îl identifică cu un spion (atmosfera tensionându-se pe parcurs cu apariţii, dispariţii, evadări nocturne).
Portetul lui Anton, care se configurează din ipostaze diferite (jurnalist, poet, amant, prieten, sau răzvrătit, emotiv, credul, generos) este insidios plasat în „pânza de păianjen” a urâţeniei: sluţirea Lorei, a celei mai frumoase fete din Braşov, este antipodul frumuseţii şi armoniei, este răzbunarea pentru cele patru ipostaze ale protagonistului, este multiplicarea urâtului în cercuri concentrice: cu cât se adânceşte urâţenia morală, cu atât personajul se desfigurază şi fizic. Este o degradare prin aglutinarea detaliilor povestirii. Chintesenţa procesului degradării este explicit formulată de autor: „pierzându-şi frumuseţea, şi-a pierdut şi puterea asupra oamenilor” (p.133).
Sarcasmul şi ironia, satira şi auto persiflarea sunt definitorii pentru discursul narativ: la cinematograful Patria din Chişinău rulează un film american în limba rusă, în acelaşi oraş, în piaţa Decebal este monumentul lui Grigore Ivanovici Kotovski, în oraş nu erau toalete, dar erau multe monumente, americanul stă cu pantalonii în vine până ce Anton aleargă prin tot Chişinăul noaptea să-i aducă hârtie igienică, Victor (pe care Anton îl găzduise o lună ) îl bate pe Anton, pentru că nu îi primeşte „cinstea”, îl bate şi îi spune scenariul din care rezultă că toţi au avut un rol, numai Anton era parcă dintr-un roman al lui Kafka.
Ironia identificării refuzate devine un vacuum comunicativ, iar cititorul trebuie să preia întrega povară a identităţilor abandonate. Identificarea ironică, la care apează Dumitru Crudu ca tehnică de ademenire a lectorului, schiţează doar cadrul unei identificări la care cititorul se putea aştepta, pentru ca mai apoi să o ironizeze şi chiar să o respingă. Vom înţelege astfel tonul vesel al satirei în situaţii limită, modelul uzual fiind cel al ironizării eroului. Dispoziţia receptivă este surpriza (şi Dumitru Crudu exersează arta suspansului cu succes). Comportamentul personajelor se remarcă prin plictis rafinat şi atitudini contradictorii, de la reflexţia critică la indiferenţă. Este o experienţă estetică care generează un final deschis prin ultima ipostază a protagonistului: porneşte în căutarea americanului la Chişinău, aruncând pe fereastra vagonului bacnotele verzi primite pentru aceasta.
Romanul lui Dumitru Crudu aminteşte de atmosfera din „Städler” al lui Alfred Wolfenstein: însingurarea orăşanului decurge din marea densitate a locuirii, cu cât oamenii stau fizic mai aproape unii de alţii, cu atât distanţele sufleteşti dintre ei sunt mai mari. Este o pseudo-participare, fiecare rămânând distant şi trăind capitol după capitol romanul unei vieţi în permanentă căutare a identităţii.
http://deschide.md/ro/news/editorial/5605/Dumitru-Crudu--%E2%80%9ECURATMURDAR%E2%80%9D-MOLDOVENE%C5%9ETE.htm

Dumitru Crudu (deschide)
23.09.2014 11:00
de: Dumitru Crudu (columnist)
Lucian înfipse zimții furculiței într-un cartof lunguieț și îl trase la suprafața apei, așa cum l-ai trage pe un om care se îneacă. Îl ridică lent deasupra ceaunului și îl trânti în farfurie. După care se mai spălă odată pe mâini. Imediat după asta se apucă să-i scoată coaja cu foarte multă acribie. Nu era deloc ușor să cureți un cartof rece. Era chiar foarte greu, dacă nu imposibil, să-i decortici pielița moartă cu unghiile. Dar nu asta îl făcu să se dea bătut, ci descoperirea că acel cartof lunguieț pe care se chinuia să-l decojească de mai bine de un sfert de oră era murdar de glod. De unde oare, căci se spălase pe mâini? Își mai studie o dată mânile. Da, erau curate. Înseamnă că problema era în acel cartof nărăvaș. Îl înălță cu furculița în dreptul ochilor și-l examină în bătaia soarelui cu foarte multă atenție și, brusc, pricepu care-i șpilul. Cartoful ăla nu fusese spălat ca lumea. Se aplecă deasupra ceaunului și pescui un alt cartof. Și acela era murdar. Mai extrase unul. Aceeași poveste. Toți cartofii din ceaun erau murdari. Ba mai mult decât atât, zări pe fundul cazanului un strat gros de mâl. Reciti încă o dată bilețelul pe care i-l lăsase Iuliana pe masă. Da, nevastă-sa îi scria negru pe alb că i-a fiert cartofi la cină și îi ura poftă bună. Îi mai spunea că ceaunul cu cartofi e pe aragaz. Adică acest ceaun și acești cartofi. Lucian aruncă cu năduf bilețelul soției sale în pubelă și se aplecă iar deasupra ceaunului, de care însă se îndepărtă ca fript. Chiar și dacă îi scurmau șerpii pe burtă, nu avea de gând să mănânce niște cartofi murdari. Pesemne că nevastă-sa îi aruncase în ceaun, așa cum îi scosese din pungă. Deschise ușa frigiderului și își plimbă întristat ochii pe polițele goale. Frigiderul era gol ca o casă părăsită. Lucian, hămesit ca un câine, ajunsese acasă rupt, visând tot drumul că o să pape ceva şi o să se bage repede în pat, cu telecomanda în mână și când colo, p...la. După o zi nebună ca aceasta, când îi scrisese discursurile de mâine ale şefului său de partid, acum nu avea niciun chef să iasă din nou în oraș, doar pentru a merge în vreo cafenea ca să pape ceva. Şefului său nu-i plăcuse decât ultimul discurs. Restul, le aruncase la coşul de gunoi. Când a ajuns acasă, era atât de obosit că nu reușea să-și dezlege șireturile la bocanci și şi le smulse pur şi simplu din picioare.  Numai gândul că ar trebui iar să-şi încalţe bocancii îl obosea la culme. Ca să scape de oboseala aia cumplită și să mai uite de foame, se băgă sub duș. Spera ca șuvoaiele fierbinți și reci să-i readucă liniștea pierdută. Însă din baie ieși și mai disperat decât intrase. De oboseală scăpase, dar nu și de senzația de foame. Aceasta devine și mai apăsătoare. Nu, nu am să mănânc niște cartofi murdari doar de aceea că mi-e foame. O să rezist eu cumva până dimineață, își spuse Lucian și se băgă sub plapumă. Important e să adorm mai repede. Ce parcă e prima dată când mă culc flămând? De dormit însă nu putea să adoarmă și, ca un făcut, i se făcu și mai tare foame. Reveni în bucătărie și mută toți cartofii din ceaun în farfurie. Se așeză pe scaun, la masă și se apucă iar să-i decojească. Îi decoji pe toți cât ai zice pește, dar când se pregăti să-l bage pe unul în gură își aminti de nevastă-sa și sări ca ars de la masă. Mi-a făcut-o. Acum, probabil, stă pe undeva în vreun restaurant cu vreo pizza în față și își râde de mine. E clar că mi-a făcut-o special și nu cred că-i pot găsi vreo scuză. Singura explicație e că nu mă mai iubește.  Numai un om care nu te mai iubește, poate să-ți dea să papi cartofi murdari, conchise Lucian și își aminti cum, acum o săptămână, Iuliana i-a turnat borș într-o farfurie murdară, și cum, acum două zile, i-a dat să mănânce brânză stricată. Doar după ce o mâncase văzu că-i expirată. Pe la trei noapte, fugi în baie și-și băgă două degete în gură și vomită într-un lighean.
Îi veni să-și smulgă părul din barbă, pentru că mâncase brânza aia fără să se uite la ambalaj. Era unsprezece seara și ea încă nu venise acasă. Lasă că atunci când o să deschidă ușa o să-i scoată el cartofii ăștia pe nas. Stai, stai, dar unde oare poate fi la ora asta? Totuși, e aproape miezul nopții. Pe unde oare umblă la ora asta? Oare să nu se fi terminat şedinţa de la partidul lor? Stai, stai așa. Dar și ieri s-a întors abia la unsprezece seara și imediat s-a culcat, băga-mi-aşi picioarele. Numai un om care nu te mai iubește se întoarce așa de târziu acasă sau îți dă să mănânci cartofi murdari. De când a trecut cu căţel şi purcel la un alt partid, a devenit de nerecunoscut. Lucian nici nu-şi mai aminti de când Iuliana i-a călcat ultima oară o cămașă. Poate că are pe altcineva. La sigur că mi-a pus conciul cu cineva de la noul ei partid. Numai cineva care nu te mai iubește, te poate servi cu cartofi murdari, își tot repeta Lucian la infinit.
Dezumflat, Lucian părăsi bucătăria, fără să se mai atingă de cartofi și își scoase așternutul la balcon. La balcon însă îl atacaseră țânțarii din toate părțile, în roiuri și reveni în dormitor. Foamea îl mână iar în bucătărie, făcându-l să-și întindă gâtul deasupra cartofilor împrăștiați pe fundul farfuriei. Acum i se păreau chiar mai murdari ca înainte.  Pleoapele i se închideau singure, dar Lucian era hotărât s-o aștepte ne nevastă-sa, oricât de târziu ar apărea, ca să aibă o explicație cu ea. Ca să nu adoarmă, merse în baie și se stropi cu apă rece pe față. La fără cinci minute douăsprezece, Iuliana dădu buzna în hol și îl văzu fumând în chiloți la balcon.
-Ce drăguț din partea ta că mă aștepți la ora asta și nu te-ai culcat! Nu ca ieri. Ieri te-ai culcat ca un nesimțit fără să mă mai aștepți și fără să-mi spui noapte bună și eu tare m-am mai supărat.
Apoi îi auzi vocea din bucătărie.
-O, ce bravo ești. Mi-ai lăsat și mie ceva de mâncare. Nu ca ieri. Ieri mâncasei tot și eu m-am culcat flămândă. Crede-mă, așa de prinsă am fost azi la partid că nu am reușit nici să pun ceva în gură.
Aşa nu se mai poate, își zise enervat Lucian și dădu busna în bucătărie cu o falcă în tavan și alta în podea, decis s-o provoace la o explicație hotărâtoare. În bucătărie însă o găsi pe Iuliana stând în picioare, în pardesiu și cu căciulița pe cap, aplecată deasupra mesei şi băgând unul după altul cartofii ăia murdari în gură, pe care-i mesteca atât de repede, că firimituri din ei se împrăştiau pe podea. O voce din televizor anunţă că partidul său îl va susţine pe Iohannis, şeful său de partid pe Victor Ponta, dar secretarul general al partidului, pe Băse. Acum din nou i se făcu foame, dar acum nu mai era niciun cartof în farfurie.

Monday, September 22, 2014

nu ai fost nici duminica asta... stii, nu te supara, dar am impresia ca ai altceva mai important de facut. te inteleg. Oare nu crezi ca ar fi mai bine sa ?.. Nu stiu, spune si tu daca e normal ca... 2 luni e totusi mult pentru ca... Nu stiu, spune si tu. Eu te pretuiesc in continuare ca ... De aia si iti cer parerea ta. Tu ce ai face? Ce ai face daca cineva ar?..