Sunday, December 29, 2013

Visez sa ninga.

Friday, December 27, 2013

VIAŢA UNUI CĂLUGĂR AMBULANT: protosinghel Savatie /

Prima dată cînd l-am vizitat pe monahul Savatie acesta încă mai era la mănăstirea Noul Neamţ. M-am dus acolo vrînd să văd chiar cu ochii mei cum poate un îndrăgostit de Freud să se călugărească. Am mers undeva la începutul toamnei. Ca să ajungi la Noul Neamţ, trebuie să treci prin oraşul Bender (Tighina), ceea ce înseamnă că trebuie să treci de grănicerii transnistreni. Abia după ce le-am plătit 20 de lei, aceştia m-au lăsat să vizitez mănăstirea.
Cu toate că nu am putut să-i smulg monahului Savatie vreun răspuns despre taina transformării sale în călugăr, în schimb, am descoperit că nu mai stăteam de vorbă cu poetul Ştefan Baştovoi, ci cu monahul Savatie. Acesta era aproape un alt om. Cînd spun lucrurile astea nu mă refer neapărat la un om rupt de civilizaţie deoarece, chiar în chilia unde locuia monahul, acesta avea un calculator al său care era conectat la internet.
Eram, din nou, contrariat, descoperind un calculator într-o chilie de călugăr. În mintea mea, călugăria şi internetul erau lucruri incompatibile. Pînă la acea oră, pentru mine, un atribut al existenţei lumeşti în varianta ei modernă era chiar internetul. Chiar începusem să mă gîndesc dacă nu-i vreo farsă la mijloc şi dacă monahul Savatie este chiar ceea ce se dă drept a fi. Foarte repede însă monahul mi-a spulberat toate îndoielile care m-au cuprins cînd mi-a spus că are nevoie de calculator fiindcă tipăreşte o revistă de spiritualitate ortodoxă: este vorba despre revista Ekklesia, o revistă care era distribuită pe la toate chioşcurile de ziare din Republica Moldova. În afară de revistă, mai tipărea şi cărţi de popularizare a ortodoxiei.
Anume pentru a ţine sub control distribuirea lor, avea nevoie şi de internet, dar şi de telefonul mobil pe care-l ţinea în geantă. În afară de aceasta, monahul Savatie mi-a mai spus că atunci cînd oamenii din afara mănăstirii, din lume, se gîndesc la călugări, şi-i închipuie ca fiind nişte moşuleţi ursuzi care nu ştiu nimic altceva să facă decît să bată mătănii şi să schiţeze corect semnul crucii. Aceasta este o prejudecată, susţine monahul Savatie, deoarece călugării nu sunt neapărat nişte tipi înapoiaţi din punct de vedere cultural, ci se pot descurca în foarte multe chestiuni ideatice complicate de astăzi pentru că şi ei aparţin secolului XXI. În opinia călugărului Savatie, călugărul modern nu respinge evoluţia lumii, ci o pune într-o relaţie directă cu Dumnezeu şi cu lucrurile grave, cum ar fi, de exemplu, mîntuirea şi iertarea care, în esenţă, rămîn a fi neschimbate.
Trebuie să recunosc că aceste atribute ale civilizaţiei m-au şocat poate chiar mai mult decît faptul că poetul Ştefan Baştovoi a devenit monah. Călugărul însă mi-a observat dubiile mele care, ba dispăreau, ba apăreau din nou şi mi-a explicat că nu trebuie să mă iau după aparenţe. Nu faptul că un om poartă straie călugăreşti înseamnă că acesta este deja un bun călugăr. Rigorile ar trebui să fie altele; acestea ar trebui să fie în primul rînd interioare, iar una dintre cele mai importante este să nu păcătuieşti şi să înţelegi faptul că ortodoxia nu este o religie posacă, ci este o religie a bucuriei.
În afară de acestea, un călugăr bun este acela care îndeplineşte, în primul rînd, exigenţele mănăstirii şi obligaţiile sale ca monah. Savatie ne-a spus că, exceptînd momentele cînd lucrează asupra revistei sau a cărţilor, se roagă în permanenţă. El se scoală la ora cinci, iar peste o jumătate de ceas intră în slujba de la ora cinci şi jumătate care se numeşte molebele la sfînta moaşte. Această slujbă durează 30 de minute, după care urmează acatistul, slujba pentru ceasul trei şi pentru ceasul şase şi sfînta liturghie. Apoi, sunt oficiate rînduielile pentru creştini. Abia după aceasta călugării iau masa de dimineaţă care se numeşte trapeza. Între ora unu şi ora patru are loc ascultarea care presupune împărţirea călugărilor după capacităţile fiecăruia, astfel încît unul are grijă de bucătărie, altul iese la muncile agricole, un al treilea are grijă de orătăniile şi porcii din mănăstire. Ascultarea lui Savatie consta în pregătirea revistei şi a cărţilor religioase pentru tipar.
După ora patru după amiază, urmează slujbele de seară, întreruptă doar de masa de seară. Cu toate că toată lumea se culcă în mănăstire la ora zece seara, Savatie ne-a spus că, de multe ori, împreună cu alţi călugări se roagă în biserică pînă şi noaptea.
Duminicile şi sărbătorile religioase decurg un pic altfel, dar şi acestea se centrează în jurul rugăciunii care, aşa cum susţine călugărul Savatie, este poezia cea mai autentică a creştinilor care nu are vorbe multe şi se consumă în taină.
Atunci cînd l-am vizitat pe călugărul Savatie la Noul Neamţ, l-am mai întrebat pe acesta dacă este grea călugăria şi dacă nu i-a fost dificil să treacă de la un mod de viaţă liber, la unul plin de restricţii de tot felul. Călugărul Savatie ne-a mărturisit că cel mai greu i-a fost să se despartă de oamenii pe care-i cunoştea pentru că el a fost un om sociabil şi sentimental .
Foarte greu i-a fost mai ales în primii ani de călugărie cînd a rămas pentru prima dată singur într-o chilie în care nu era nimeni absolut, ardea numai candela şi mirosea neobişnuit de tare a tămîie. Pe atunci locuia singur în clădirea seminarului, iar sub chilia sa era o sală cu pian. Pe la mijlocul nopţii, venea un seminarist care cînta Sonata lunii la pian. De acea bucată muzicală pe monah îl legau foarte multe amintiri pentru că şi el o interpretase, de foarte multe ori, fostei lui iubite care a rămas în cealaltă lume. Anume atunci călugărul a trăit prima sa experienţă existenţială la mănăstire, cînd s-a trîntit jos pe podeaua chiliei şi a început să plîngă.
Călugărul se dedublase: era o parte din el care îl îndemna să părăsească mănăstirea şi să se întoarcă în lume, şi cealaltă care-l oprea să facă lucrul ăsta. Lupta a durat cîteva ceasuri şi a fost foarte intensă. În cele din urmă, a învins călugărul. Anume în acele clipe călugărul Savatie a simţit cum se desprinde din hainele vechi pentru a se naşte din nou. De data aceasta, a fost vorba mai ales de o naştere duhovnicească.
După ce am plecat de la Mănăstirea Noul Neamţ, nu l-am văzut foarte mult timp, cu toate că eram la curent cu ceea ce făcea el. Ştiam, de exemplu, că se mutase de la Noul Neamţ la o mănăstire din Zăbriceni care se află în nordul Republicii Moldova. Dar nu l-am văzut foarte mult timp. Îi urmăream însă destinul său de călugăr pe internet unde era amplasată revista Ekklesia. La un moment dat, am descoperit că, pe internet, i se împărtăşeau chiar şi credincioşii căzuţi în păcat. Această formă de împărtăşanie mi s-a părut chiar complet inedită. De aceea, am şi selectat o scrisoare trimisă monahului Savatie. Iată ce-i scrie un «om căzut în ispită»:
«Sărut mâna parinte Savatie.
Nu v-am mai scris demult… De fapt am vrut să vă scriu dar emailul a ajuns, din greşeala mea, în căsuţa de email a fostei mele prietenă. Astfel a putut afla că mă masturbez că mi-e scârbă până şi mie de mine, că vreau să plec din ţară şi nu mai ştiu câte alte lucruri pe care voiam să vi le spun, dar nu voiam să le afle ea. Mi-a reproşat că nu am avut încredere în ea şi să-i fi spus despre problemele mele… De parcă m-ar fi înţeles! Ne-am despărţit în ianuarie şi nu mai vreau să fiu cu ea niciodată. Acum sunt chiar singur şi vreau să-mi iau lumea-n cap. Am să plec cât de curând din ţară cu un contract de muncă în (localitatea “N”). Vreau să plec de acasă. Totul şi toţi au început să mă enerveze din ce în ce mai mult, la şcoală sunt un demagog, un profesor (?) demn de toată mila, sunt în continuare un profan care nu mai vrea să se roage pentru că i se pare fără rost. Postul în care suntem, dacă nu m-aş fi abţinut de mâncăruri de dulce, nici nu l-aş fi simţit. Sunt acelaşi dinainte, un mare ratat. Mă întreb cât mă va mai lăsa Dumnezeu să mă suport? Cât mă va suporta El? Sunt patetic, nu? Ştiu că va-ţi săturat de mine şi de aceea nici nu mă aştept să-mi răspundeţi, dar în afară de plâns asta îmi rămâne de făcut, să mă lamentez, prin scris, căci faţă în faţă nu cred ca aş putea, sfinţiei voastre…. Mi-a plăcut foarte mult “Narcis şi Gură-de-Aur” a lui Herman Hesse. Ce va fi cu mine? Habar n-am. Cert este că am pierdut câţiva ani (9!) buni din viaţă şi încă am să mai pierd… Până la urmă nu am să-mi mor decât moartea… Sau poate nebunia?!”
De foarte multe ori, am deschis cu febrilitate internetul ca să văd dacă-i va răspunde sau nu acestui om căzut în ispită, monahul Savatie. Am aşteptat mai multe zile la rînd, dar nu am aşteptat zadarnic. În cele din urmă, acesta i-a răspuns. Răspunsul călugărului Savatie care-i scria acelui om care i s-a împărtăşit era extrem de emoţionant pentru mine. Mi l-am imaginat chiar pe călugărul Savatie stînd singur în chilia sa de la mănăstirea Noul-Neamţ sau din Zăbriceni, departe de iureşul lumii şi scriindu-i acelui tînăr nefericit, probabil, din Chişinău.
Era, într-un fel, o împărtăşanie la sute de kilometri. Era o iertare a păcatelor în văzul lumii. Încă atunci cînd se afla la Noul Neamţ, monahul Savatie susţinea că iertarea este o stare permanentă a creştinului care înseamnă mărinimie şi care mai înseamnă a te identifica cu celălalt, a trăi pentru şi prin celălalt. Tot atunci, călugărul Savatie mai afirma, citîndu-i pe Sfinţii Părinţi, că răul provine din incapacitatea de-a face binele. Eram foarte curios ce i-a spus, de data aceasta, Savatie tînărului care i-a mărturisit un păcat. Îl va ierta oare? Era pentru prima dată cînd vedeam că o relaţie dintre un călugăr şi un credincios se derula prin intermediul internetului. Iată ce i-a răspuns călugărul Savatie:
„Iubite prietene, eu cred că ceea ce ţi s-a întîmplat este o ispită de la draci. Să ştii că păcatele la care ne îndeamnă demonii au un singur scop, acela de a ne băga în deznadejde. Dacă omul nu deznădăjduieşte după săvîrşirea păcatului, atunci toată uneltirea diavolului se risipeşte şi păcatul, în loc de cădere, se preface în izvor de înţelepciune şi lumină. De asta a şi zis apostolul Pavel că acolo unde se va înmulţi păcatul, v-a prisosi harul. Duhul acesta care te necăjeşte – că fiecare om are un duh care îl necăjeşte, fie de curvie, fie de mînie sau de iubire de avere şi stăpînire – văzînd că eşti grabnic în a deznădajdui, ţi-a făcut şi această farsă, că ţi-a trimis spovedania la prietena ta. Dar tu nu te mîhni, niciodată să nu ne mîhnim pentru lucrul trecut. E şi aici o lucrare, un prilej de înţelepciune. Eu cunosc o fată care, glumind cu prietenul ei, şi-a dat seama că acela păcătuia cu animale. Şi băiatul, nemaiputînd ascunde, i s-a destăinuit ei. Dar ea nu l-a lăsat şi nu s-a strămutat în gîndul de a se căsători cu el, pentru că era băiat bun din fire şi îl iubea. Eu cred că fiecare om se poate vindeca de patima lui, dacă va întelege că, atîta vreme cît mai trăim în această viaţă, este vreme de luptă. Să nu ne uităm la păcat ca la ceva în sine, ci ca la nimic. Să ştii că nu este un păcat mai spurcat ca altul – toate sînt spurcate. Diavolul desenează păcatele trupeşti ca fiind cele mai ruşinoase, dar nu e aşa. Cîţi suferă de iubire de avere şi stăpînire şi nu deznădăjduiesc? Dar acesta este un păcat foarte urît. Nu suferă pentru că nu şi le văd. Eu cred că omul, dacă va avea nădejde, dobîndeşte iertare în timpul cît zice psalmul 50 de la un capăt la altul. Sînt o mulţime de psalmi pe care David îi începe ca păcătos, dar îi temină ca sfînt. Aşa să ne rugăm şi noi, că aceşti psalmi s-au lăsat şi nouă, ca mărturie pentru iubirea lui Dumnezeu. Cunosc un om care mulţumeşte Domnului şi pentru păcate şi cînd mulţumeşte plînge.»
După cum se vede, răspunsul călugărului Savatie este încurajator şi are drept scop să-l ajute pe tînărul care i-a scris să scape de deznădejde. Dar, mai presus de toate, aşa cum zice şi el undeva în răspunsul lui, trebuie să începi această scrisoare ca păcătos şi s-o termini ca un om puruificat. Citind celelalte mesaje ale tînărului respectiv, mi-am dat seama că sfaturile călugărului Savatie trimise dintr-o chilie dintr-o mănăstire din Republica Moldova şi-au atins ţinta.
Într-un fel, şi acest gest al călugărului Savatie, de-a ierta păcatele prin intermediul internetului, mi s-a părut a fi o încercare de-a încuraja mărturisirea şi pocăinţa, fără de care nu poţi ajunge un alt om.
Cu toate că m-am pregătit de foarte multe ori să merg la mănăstirea din Zăbriceni am ajuns acolo foarte tîrziu. Călugărul Savatie deja se mutase la o altă mănăstire, la o mănăstire din România, apoi la una din Rusia, iar acum am auzit că e din nou la Noul Neamţ, astfel încît îmi mai rămîne doar posibilitatea să mai comunic prin el prin intermediul internetului. Oricum însă vreau să merg să-l văd şi acolo, căci vreau «să-mi împărtăşesc păcatel » pe viu.

Thursday, December 26, 2013

Oamenii rai incearca, de cele mai multe ori, sa-i convinga pe cei din jurul lor ca oameni rai nu exista.

Wednesday, December 25, 2013

La Flutura, azi. Daca nu ar fi acoperisurile gri, nu ar fi nici atmosfera apasatoare. Sa declaram razboi acoperisurilor plumburii.

Un anotimp în Berceni: Dumitru Crudu. O selecție

unanotimpinberceni.blogspot.com/2013/.../dumitru-crudu-o-selectie.htm...
3 mai 2013 - Dumitru Crudu. ... Postez aici o primă parte din selecția pe care am făcut-o din poezia lui Crudu ... dimitrie (crudu) a ieşit din casă s-a rostogolit.

Tuesday, December 24, 2013

nu-mi plac urarile colective. Le prefer pe alea personale.
i-am felicitat chiar si pe unii oameni cu care eram certat.
Va felicit pe toti care intrati pe blogul meu cu ocazia sarbatorilor de iarna. Va doresc Craciun Fericit. Un an nou aducator de bucurii si impliniri. La multi ani!!!

Monday, December 23, 2013

le faux dimitrie crudu



dimitrie (crudu) est sorti de chez lui a culbute
comme des papiers de chocolat comme des
                                                         coquilles de noix
les oiseaux l ont suivi ont battu des ailes
les feuilles ont bruisse
oh salut salut
par la porte de derriere il est sorti vetu  d une longue chemise
et la porte est restee ouverte

dimitrie ne possede qu un seul costume
une seule occasion
ses boutons forment un petit tas sur la table
il les coud seulement lorsqu il met son costume

dimitrie ne boit jamais un verre
jusqu au fond
il a encore sur la table environ six verres

dimitrie leve les mains en l air  et se contredit

maintenant comme une draperie au carreau dimitrie
sort de chez lui
comme demetrios
qui vient a sa rencontre
et laisse lui aussi la porte ouverte.

(trad. Odile Serre, revue Missive)

Sunday, December 22, 2013

Oamenii stăteau buluciţi la marginea străzii şi aşteptau să se facă verde. Dar nu se făcea. Minutele treceau chinutor şi era tot roşu. Deodata, unul dintre cetăţenii care asteptau se apropie de semafor şi  apăsă pe buton. După care se făcu verde.

Explicaţia?
Nimeni dintre cei care asteptau sa se faca verde, nu apasasera pe buton, toti crezand ca o făcusera cei care veniseră înaintea lor. Noroc ca mai sunt pe lumea asta si oameni neincrezatori.

Friday, December 20, 2013

De câţiva ani încoace, am pierdut cam  toate concursurile la care am participat.  Nu a existat concurs important pe care să nu-l pierd. Iată aşa.
Sunt mai multe tipuri de bucurii. Două dintre ele seamănă foarte mult între ele. Prima, când omul pe care-l aştepţi, în sfârşit, deschide uşa şi a doua bucurie, poate, la fel de intensă, dacă nu şi mai intensă, când, în sfârşit, deschide uşa şi pleacă.

Monday, December 16, 2013

De când am citit o tabletă despre cum să joc mai bine ping-pong, într-o carte a unui critic contemporan, nu am să-i dau numele, ca să nu iasă că vreau să-l periez, am început să câştig şi eu.

Sunday, December 8, 2013

Marius Ianus scrie pe blogul sau



În atenția lui Dumitru Crudu

Dragă Dudu,
povestea revistei ”Stare de Urgență” e atât de încâlcită, încât nu aș putea spune cu siguranță cât de mult am greșit eu și cât de puțin vei fi greșit tu în cele rele care s-au petrecut atunci.
Cum eu eram într-un (sau după un) război teribil cu necuratul, iau totul asupra mea.
Iartă-mă, deci, pentru toate necazurile pe care ți le voi fi pricinuit și pentru tot ce s-a întâmplat atunci.
Îmi pare rău că am uitat parola primului blog al revistei, ca să îl șterg…
Sper să nu te fi influențat în rău cu ceva. Sper că nu mai fumezi – țin minte că atunci te apucasei și tu să pufăi… Fumatul e de la diavol și nu lasă Duhul Sfânt să se sălășluiască în noi. Eu am renunțat rugându-mă Lui Dumnezeu să mă ajute să scap de această pacoste. Și m-a ajutat instantaneu, deși mă întorsesem către El cu doar câteva zile sau ore mai înainte.
Sper că mergi la Biserică duminica, la Sfânta Liturghie. Ar fi bine să mergi și vineri seară, la Sfântul Maslu. Sfântul Maslu e o taină foarte mare, curățătoare de suflet.
Găsești mai jos legătura la o carte superbă, pe care te rog să o citești neapărat :
Cu durere și dragoste pentru omul contemporan” a Părintelui Paisie Aghioritul.
Să vrea Dumnezeu să îți fie de folos!
Pace și bucurie de la Domnul Hristos!
Marius
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • dumitru crudu  On 3 septembrie 2013 at 19:10
    Eu te iert si te rog sa ma ierti si tu pentru tot raul care s-a intamplat atunci. Cu siguranta ca ambii am gresit. Sa dea Dumnezeu sa nu se mai repete niciodata ceea ce a fost atunci si sa ne ajute Dumnezeu sa devenim, si tu, dar si eu, niste oameni cu adevart buni. Eu cred ca lucrul asta e posibil.
  • Marius Ianuş  On 3 septembrie 2013 at 19:26
    Dragă Dudu,
    îți mulțumesc tare mult pentru iertare.
    Să dea Dumnezeu să ajungem să fim atât de buni, atât de smeriți și atât de plăcuți Lui Dumnezeu încât, la finalul acestui pelerinaj pământesc, să trecem fără necazuri prin Poarta Raiului.
mi s-a facut asa de rau dupa ce i-am citit articolul negativ despre mine ca am mers la farmacie si am luat o pastila. Nu credeam ca o simpla cronica negativa poate avea asemenea efecte. M-am gandit, poate si alti oameni despre care eu am scris de rau la fel s-au simtit. Niciodata, dar niciodata, nu am sa scriu de rau despre nimeni.

Saturday, December 7, 2013

O zi pe saptamana fara internet. Sambata. E a doua sambata la rand cand nu intru deloc pe net.

Friday, December 6, 2013

dacă e vineri, avem un poem inedit de Dumitru Crudu

Fiecare cu alegerea sa
V. şi-a construit faima de critic imparţial, echidistant,
cu un ascuţit simţ al valorii literare.
Nu iartă nimic.
Fiecare text al său critic este o
demonstraţie a curajului său estetic,
precum lama
strălucitoare a unui cuţit
este o demonstraţie a
timpului care trece irevocabil.
În numele adevărului estetic,
taie şi în carne vie.
El este acel critic curajos care vine în literatură
pentru a face dreptate,
precum ai aprinde brusc becul
într-o cameră murdară.
Demult era cazul.
Fiecare text al său
îi bagă pe autori în farmacii
şi provoacă discuţii nesfârşite.
Aşa este perceput V.
în lumea literară.
E omul care ştie ce are valoare şi ce nu.
Dar mai presus de asta,
e omul căruia nu-i este frică să spună ce gândeşte.
Într-un timp, mă apropiasem
foarte tare de V.
Mergeam împreună la ceaiuri şi
purtam discuţii
foarte interesante.
Anume în perioada aceea i-am şi dat,
un manuscris, ca să-mi scrie o postfaţă.
Şi V. m-a ras.
În stilul său inimtiabil şi caracteristic.
dar eu nu i-am publicat prefaţa.
A publicat-o el sub formă de cronică
Peste o vreme
Într-un ziar din Chişinău,
Demonstrând încă o dată
Că e un critic necruţător.
Într-un nou spectacol literar, jucat pe scena
teatrului literaturii.
Uite, ce tare sunt eu, l-am ras şi pe ăsta.
Da, m-a ras.
Şi foarte bine că m-a ras.
M-a ras că s-a ales praful de mine.
Reproşul meu e altul.
Dacă tot mergeam împreună la ceai,
Într-un decembrie friguros,
Dârdâind de frig,
de ce nu a avut niciodată bunăvoinţa
să-mi semnaleze toate acele erori,
pentru a mă absolvi de acuzele sale ulterioare?
Nişte elementare gesturi prieteneşti,
Într-o iarnă fără zăpadă.
Ştiu de ce nu a făcut-o.
Ar fi rămas fără acel text critic.
El a preferat să-şi consolideze faima
de critic necruţător decât să mă ajute pe mine.
Foarte bine.
Fiecare cu alegerea sa.
Apa din Valea Morilor pe unde lui V. îi place să se plimbe a îngheţat peste noapte.Foarte bine.
Fiecare cu alegerea sa.

Wednesday, December 4, 2013

OAre cum se face că oamenii la care mă gândesc...îmi scriu sau imediat îmi dau un telefon? telepatie, ce mai.
cei mai curajosi oameni sunt cei care ştiu ce e frica, spunea cineva. Şi avea perfectă dreptate.
eu stiu ce inseamna sa fii umilit de...propriile tale nevroze.
In acest oras locuiesc peste 700 000 de oameni. Daca macar un procent din ei  ar intra in librarii si ne-ar cumpara cartile si tot am bate toate recordurile la vanzari.

Tuesday, December 3, 2013

Spunandu-mi ca imi citeste numar de numar articolele pe care le public in ziarul X la care e abonata, doamna aia, de fapt, imi spuse ca... nu ma citeste. Fiindca in ziarul X la care e abonata nu mai public de la sfarsitul verii. Iata cum am aflat ca cineva nu ma citeste,

o femeie care vindea rosii si-a lecuit sotul pe care il durea ingrozitor spatele cu...injectii false. In fiecare seara, il mintea ca ii pune injectii, il intepa, dar ii baga in buca apa distilata. Dar peste trei zile s-a facut sanatos tun.

Monday, December 2, 2013

asa m-am saturat de smecheri. 
Cand scrii, cand scrii literatura parca ai face o baie.
Uneori, mă prind la gândul că sunt tot mai puţini oameni în oraşul ăsta cărora să vreau să le dau un telefon.
Bunica mea Ana a fost ucraineancă de naţionalitate. Ce rău îmi pare că nu pot vorbi ucraineana.
Nu încerca să faci bine unor lichele. Oricum, nu vei primi în loc decât pumni în gură.
Prieteni? Am avut când eram pe val, acum am doar cunoscuţi.
Să rogi pe cineva să-i transmită cuiva o carte de-a ta, neştiind că respectivul nu o să se obosească niciodată să-ţi sară în ajutor. 

Sunday, December 1, 2013

Eu cred că cel mai frumos lucru pe care l-ar putea face cei care azi sărbătoresc Ziua Naţională a României e să cumpere câteo carte de poezie sau de proză  în limba română al vreunui scriitor contemporan din Republica Moldova sau din România. Să sărbătorim solidarizându-ne cu cei care scriu în română.

Pentru ca petrec prea mult timp in internet, mi-am propus ca macar o zi pe saptamana sa nu intru deloc in net. Si ziua aia a fost sambata. Si am reusit. Pentru inceput, doar o zi pe saptamana. Dupa aia, voi incerca doua. Si tot asa. Cat mai putine zile pe saptamana pe net. Asta imi doresc. Deloc nu se poate. Dar cat mai putine e posibil.
http://semnebune.ro/2013/ar-trebui-lasate-sa-vorbeasca-doar-senzatiile-si-reactiile-in-dialog-cu-dumitru-crudu-ii/?fb_action_ids=616384211734090&fb_action_types=og.recommends&fb_source=other_multiline&action_object_map={%22616384211734090%22%3A507787742652604}&action_type_map={%22616384211734090%22%3A%22og.recommends%22}&action_ref_map=[]#axzz2mDI1rrWL