Sunday, December 29, 2013

Visez sa ninga.

Friday, December 27, 2013

VIAŢA UNUI CĂLUGĂR AMBULANT: protosinghel Savatie /

Prima dată cînd l-am vizitat pe monahul Savatie acesta încă mai era la mănăstirea Noul Neamţ. M-am dus acolo vrînd să văd chiar cu ochii mei cum poate un îndrăgostit de Freud să se călugărească. Am mers undeva la începutul toamnei. Ca să ajungi la Noul Neamţ, trebuie să treci prin oraşul Bender (Tighina), ceea ce înseamnă că trebuie să treci de grănicerii transnistreni. Abia după ce le-am plătit 20 de lei, aceştia m-au lăsat să vizitez mănăstirea.
Cu toate că nu am putut să-i smulg monahului Savatie vreun răspuns despre taina transformării sale în călugăr, în schimb, am descoperit că nu mai stăteam de vorbă cu poetul Ştefan Baştovoi, ci cu monahul Savatie. Acesta era aproape un alt om. Cînd spun lucrurile astea nu mă refer neapărat la un om rupt de civilizaţie deoarece, chiar în chilia unde locuia monahul, acesta avea un calculator al său care era conectat la internet.
Eram, din nou, contrariat, descoperind un calculator într-o chilie de călugăr. În mintea mea, călugăria şi internetul erau lucruri incompatibile. Pînă la acea oră, pentru mine, un atribut al existenţei lumeşti în varianta ei modernă era chiar internetul. Chiar începusem să mă gîndesc dacă nu-i vreo farsă la mijloc şi dacă monahul Savatie este chiar ceea ce se dă drept a fi. Foarte repede însă monahul mi-a spulberat toate îndoielile care m-au cuprins cînd mi-a spus că are nevoie de calculator fiindcă tipăreşte o revistă de spiritualitate ortodoxă: este vorba despre revista Ekklesia, o revistă care era distribuită pe la toate chioşcurile de ziare din Republica Moldova. În afară de revistă, mai tipărea şi cărţi de popularizare a ortodoxiei.
Anume pentru a ţine sub control distribuirea lor, avea nevoie şi de internet, dar şi de telefonul mobil pe care-l ţinea în geantă. În afară de aceasta, monahul Savatie mi-a mai spus că atunci cînd oamenii din afara mănăstirii, din lume, se gîndesc la călugări, şi-i închipuie ca fiind nişte moşuleţi ursuzi care nu ştiu nimic altceva să facă decît să bată mătănii şi să schiţeze corect semnul crucii. Aceasta este o prejudecată, susţine monahul Savatie, deoarece călugării nu sunt neapărat nişte tipi înapoiaţi din punct de vedere cultural, ci se pot descurca în foarte multe chestiuni ideatice complicate de astăzi pentru că şi ei aparţin secolului XXI. În opinia călugărului Savatie, călugărul modern nu respinge evoluţia lumii, ci o pune într-o relaţie directă cu Dumnezeu şi cu lucrurile grave, cum ar fi, de exemplu, mîntuirea şi iertarea care, în esenţă, rămîn a fi neschimbate.
Trebuie să recunosc că aceste atribute ale civilizaţiei m-au şocat poate chiar mai mult decît faptul că poetul Ştefan Baştovoi a devenit monah. Călugărul însă mi-a observat dubiile mele care, ba dispăreau, ba apăreau din nou şi mi-a explicat că nu trebuie să mă iau după aparenţe. Nu faptul că un om poartă straie călugăreşti înseamnă că acesta este deja un bun călugăr. Rigorile ar trebui să fie altele; acestea ar trebui să fie în primul rînd interioare, iar una dintre cele mai importante este să nu păcătuieşti şi să înţelegi faptul că ortodoxia nu este o religie posacă, ci este o religie a bucuriei.
În afară de acestea, un călugăr bun este acela care îndeplineşte, în primul rînd, exigenţele mănăstirii şi obligaţiile sale ca monah. Savatie ne-a spus că, exceptînd momentele cînd lucrează asupra revistei sau a cărţilor, se roagă în permanenţă. El se scoală la ora cinci, iar peste o jumătate de ceas intră în slujba de la ora cinci şi jumătate care se numeşte molebele la sfînta moaşte. Această slujbă durează 30 de minute, după care urmează acatistul, slujba pentru ceasul trei şi pentru ceasul şase şi sfînta liturghie. Apoi, sunt oficiate rînduielile pentru creştini. Abia după aceasta călugării iau masa de dimineaţă care se numeşte trapeza. Între ora unu şi ora patru are loc ascultarea care presupune împărţirea călugărilor după capacităţile fiecăruia, astfel încît unul are grijă de bucătărie, altul iese la muncile agricole, un al treilea are grijă de orătăniile şi porcii din mănăstire. Ascultarea lui Savatie consta în pregătirea revistei şi a cărţilor religioase pentru tipar.
După ora patru după amiază, urmează slujbele de seară, întreruptă doar de masa de seară. Cu toate că toată lumea se culcă în mănăstire la ora zece seara, Savatie ne-a spus că, de multe ori, împreună cu alţi călugări se roagă în biserică pînă şi noaptea.
Duminicile şi sărbătorile religioase decurg un pic altfel, dar şi acestea se centrează în jurul rugăciunii care, aşa cum susţine călugărul Savatie, este poezia cea mai autentică a creştinilor care nu are vorbe multe şi se consumă în taină.
Atunci cînd l-am vizitat pe călugărul Savatie la Noul Neamţ, l-am mai întrebat pe acesta dacă este grea călugăria şi dacă nu i-a fost dificil să treacă de la un mod de viaţă liber, la unul plin de restricţii de tot felul. Călugărul Savatie ne-a mărturisit că cel mai greu i-a fost să se despartă de oamenii pe care-i cunoştea pentru că el a fost un om sociabil şi sentimental .
Foarte greu i-a fost mai ales în primii ani de călugărie cînd a rămas pentru prima dată singur într-o chilie în care nu era nimeni absolut, ardea numai candela şi mirosea neobişnuit de tare a tămîie. Pe atunci locuia singur în clădirea seminarului, iar sub chilia sa era o sală cu pian. Pe la mijlocul nopţii, venea un seminarist care cînta Sonata lunii la pian. De acea bucată muzicală pe monah îl legau foarte multe amintiri pentru că şi el o interpretase, de foarte multe ori, fostei lui iubite care a rămas în cealaltă lume. Anume atunci călugărul a trăit prima sa experienţă existenţială la mănăstire, cînd s-a trîntit jos pe podeaua chiliei şi a început să plîngă.
Călugărul se dedublase: era o parte din el care îl îndemna să părăsească mănăstirea şi să se întoarcă în lume, şi cealaltă care-l oprea să facă lucrul ăsta. Lupta a durat cîteva ceasuri şi a fost foarte intensă. În cele din urmă, a învins călugărul. Anume în acele clipe călugărul Savatie a simţit cum se desprinde din hainele vechi pentru a se naşte din nou. De data aceasta, a fost vorba mai ales de o naştere duhovnicească.
După ce am plecat de la Mănăstirea Noul Neamţ, nu l-am văzut foarte mult timp, cu toate că eram la curent cu ceea ce făcea el. Ştiam, de exemplu, că se mutase de la Noul Neamţ la o mănăstire din Zăbriceni care se află în nordul Republicii Moldova. Dar nu l-am văzut foarte mult timp. Îi urmăream însă destinul său de călugăr pe internet unde era amplasată revista Ekklesia. La un moment dat, am descoperit că, pe internet, i se împărtăşeau chiar şi credincioşii căzuţi în păcat. Această formă de împărtăşanie mi s-a părut chiar complet inedită. De aceea, am şi selectat o scrisoare trimisă monahului Savatie. Iată ce-i scrie un «om căzut în ispită»:
«Sărut mâna parinte Savatie.
Nu v-am mai scris demult… De fapt am vrut să vă scriu dar emailul a ajuns, din greşeala mea, în căsuţa de email a fostei mele prietenă. Astfel a putut afla că mă masturbez că mi-e scârbă până şi mie de mine, că vreau să plec din ţară şi nu mai ştiu câte alte lucruri pe care voiam să vi le spun, dar nu voiam să le afle ea. Mi-a reproşat că nu am avut încredere în ea şi să-i fi spus despre problemele mele… De parcă m-ar fi înţeles! Ne-am despărţit în ianuarie şi nu mai vreau să fiu cu ea niciodată. Acum sunt chiar singur şi vreau să-mi iau lumea-n cap. Am să plec cât de curând din ţară cu un contract de muncă în (localitatea “N”). Vreau să plec de acasă. Totul şi toţi au început să mă enerveze din ce în ce mai mult, la şcoală sunt un demagog, un profesor (?) demn de toată mila, sunt în continuare un profan care nu mai vrea să se roage pentru că i se pare fără rost. Postul în care suntem, dacă nu m-aş fi abţinut de mâncăruri de dulce, nici nu l-aş fi simţit. Sunt acelaşi dinainte, un mare ratat. Mă întreb cât mă va mai lăsa Dumnezeu să mă suport? Cât mă va suporta El? Sunt patetic, nu? Ştiu că va-ţi săturat de mine şi de aceea nici nu mă aştept să-mi răspundeţi, dar în afară de plâns asta îmi rămâne de făcut, să mă lamentez, prin scris, căci faţă în faţă nu cred ca aş putea, sfinţiei voastre…. Mi-a plăcut foarte mult “Narcis şi Gură-de-Aur” a lui Herman Hesse. Ce va fi cu mine? Habar n-am. Cert este că am pierdut câţiva ani (9!) buni din viaţă şi încă am să mai pierd… Până la urmă nu am să-mi mor decât moartea… Sau poate nebunia?!”
De foarte multe ori, am deschis cu febrilitate internetul ca să văd dacă-i va răspunde sau nu acestui om căzut în ispită, monahul Savatie. Am aşteptat mai multe zile la rînd, dar nu am aşteptat zadarnic. În cele din urmă, acesta i-a răspuns. Răspunsul călugărului Savatie care-i scria acelui om care i s-a împărtăşit era extrem de emoţionant pentru mine. Mi l-am imaginat chiar pe călugărul Savatie stînd singur în chilia sa de la mănăstirea Noul-Neamţ sau din Zăbriceni, departe de iureşul lumii şi scriindu-i acelui tînăr nefericit, probabil, din Chişinău.
Era, într-un fel, o împărtăşanie la sute de kilometri. Era o iertare a păcatelor în văzul lumii. Încă atunci cînd se afla la Noul Neamţ, monahul Savatie susţinea că iertarea este o stare permanentă a creştinului care înseamnă mărinimie şi care mai înseamnă a te identifica cu celălalt, a trăi pentru şi prin celălalt. Tot atunci, călugărul Savatie mai afirma, citîndu-i pe Sfinţii Părinţi, că răul provine din incapacitatea de-a face binele. Eram foarte curios ce i-a spus, de data aceasta, Savatie tînărului care i-a mărturisit un păcat. Îl va ierta oare? Era pentru prima dată cînd vedeam că o relaţie dintre un călugăr şi un credincios se derula prin intermediul internetului. Iată ce i-a răspuns călugărul Savatie:
„Iubite prietene, eu cred că ceea ce ţi s-a întîmplat este o ispită de la draci. Să ştii că păcatele la care ne îndeamnă demonii au un singur scop, acela de a ne băga în deznadejde. Dacă omul nu deznădăjduieşte după săvîrşirea păcatului, atunci toată uneltirea diavolului se risipeşte şi păcatul, în loc de cădere, se preface în izvor de înţelepciune şi lumină. De asta a şi zis apostolul Pavel că acolo unde se va înmulţi păcatul, v-a prisosi harul. Duhul acesta care te necăjeşte – că fiecare om are un duh care îl necăjeşte, fie de curvie, fie de mînie sau de iubire de avere şi stăpînire – văzînd că eşti grabnic în a deznădajdui, ţi-a făcut şi această farsă, că ţi-a trimis spovedania la prietena ta. Dar tu nu te mîhni, niciodată să nu ne mîhnim pentru lucrul trecut. E şi aici o lucrare, un prilej de înţelepciune. Eu cunosc o fată care, glumind cu prietenul ei, şi-a dat seama că acela păcătuia cu animale. Şi băiatul, nemaiputînd ascunde, i s-a destăinuit ei. Dar ea nu l-a lăsat şi nu s-a strămutat în gîndul de a se căsători cu el, pentru că era băiat bun din fire şi îl iubea. Eu cred că fiecare om se poate vindeca de patima lui, dacă va întelege că, atîta vreme cît mai trăim în această viaţă, este vreme de luptă. Să nu ne uităm la păcat ca la ceva în sine, ci ca la nimic. Să ştii că nu este un păcat mai spurcat ca altul – toate sînt spurcate. Diavolul desenează păcatele trupeşti ca fiind cele mai ruşinoase, dar nu e aşa. Cîţi suferă de iubire de avere şi stăpînire şi nu deznădăjduiesc? Dar acesta este un păcat foarte urît. Nu suferă pentru că nu şi le văd. Eu cred că omul, dacă va avea nădejde, dobîndeşte iertare în timpul cît zice psalmul 50 de la un capăt la altul. Sînt o mulţime de psalmi pe care David îi începe ca păcătos, dar îi temină ca sfînt. Aşa să ne rugăm şi noi, că aceşti psalmi s-au lăsat şi nouă, ca mărturie pentru iubirea lui Dumnezeu. Cunosc un om care mulţumeşte Domnului şi pentru păcate şi cînd mulţumeşte plînge.»
După cum se vede, răspunsul călugărului Savatie este încurajator şi are drept scop să-l ajute pe tînărul care i-a scris să scape de deznădejde. Dar, mai presus de toate, aşa cum zice şi el undeva în răspunsul lui, trebuie să începi această scrisoare ca păcătos şi s-o termini ca un om puruificat. Citind celelalte mesaje ale tînărului respectiv, mi-am dat seama că sfaturile călugărului Savatie trimise dintr-o chilie dintr-o mănăstire din Republica Moldova şi-au atins ţinta.
Într-un fel, şi acest gest al călugărului Savatie, de-a ierta păcatele prin intermediul internetului, mi s-a părut a fi o încercare de-a încuraja mărturisirea şi pocăinţa, fără de care nu poţi ajunge un alt om.
Cu toate că m-am pregătit de foarte multe ori să merg la mănăstirea din Zăbriceni am ajuns acolo foarte tîrziu. Călugărul Savatie deja se mutase la o altă mănăstire, la o mănăstire din România, apoi la una din Rusia, iar acum am auzit că e din nou la Noul Neamţ, astfel încît îmi mai rămîne doar posibilitatea să mai comunic prin el prin intermediul internetului. Oricum însă vreau să merg să-l văd şi acolo, căci vreau «să-mi împărtăşesc păcatel » pe viu.

Thursday, December 26, 2013

Oamenii rai incearca, de cele mai multe ori, sa-i convinga pe cei din jurul lor ca oameni rai nu exista.

Wednesday, December 25, 2013

La Flutura, azi. Daca nu ar fi acoperisurile gri, nu ar fi nici atmosfera apasatoare. Sa declaram razboi acoperisurilor plumburii.

Un anotimp în Berceni: Dumitru Crudu. O selecție

unanotimpinberceni.blogspot.com/2013/.../dumitru-crudu-o-selectie.htm...
3 mai 2013 - Dumitru Crudu. ... Postez aici o primă parte din selecția pe care am făcut-o din poezia lui Crudu ... dimitrie (crudu) a ieşit din casă s-a rostogolit.

Tuesday, December 24, 2013

nu-mi plac urarile colective. Le prefer pe alea personale.
i-am felicitat chiar si pe unii oameni cu care eram certat.
Va felicit pe toti care intrati pe blogul meu cu ocazia sarbatorilor de iarna. Va doresc Craciun Fericit. Un an nou aducator de bucurii si impliniri. La multi ani!!!

Monday, December 23, 2013

le faux dimitrie crudu



dimitrie (crudu) est sorti de chez lui a culbute
comme des papiers de chocolat comme des
                                                         coquilles de noix
les oiseaux l ont suivi ont battu des ailes
les feuilles ont bruisse
oh salut salut
par la porte de derriere il est sorti vetu  d une longue chemise
et la porte est restee ouverte

dimitrie ne possede qu un seul costume
une seule occasion
ses boutons forment un petit tas sur la table
il les coud seulement lorsqu il met son costume

dimitrie ne boit jamais un verre
jusqu au fond
il a encore sur la table environ six verres

dimitrie leve les mains en l air  et se contredit

maintenant comme une draperie au carreau dimitrie
sort de chez lui
comme demetrios
qui vient a sa rencontre
et laisse lui aussi la porte ouverte.

(trad. Odile Serre, revue Missive)

Sunday, December 22, 2013

Oamenii stăteau buluciţi la marginea străzii şi aşteptau să se facă verde. Dar nu se făcea. Minutele treceau chinutor şi era tot roşu. Deodata, unul dintre cetăţenii care asteptau se apropie de semafor şi  apăsă pe buton. După care se făcu verde.

Explicaţia?
Nimeni dintre cei care asteptau sa se faca verde, nu apasasera pe buton, toti crezand ca o făcusera cei care veniseră înaintea lor. Noroc ca mai sunt pe lumea asta si oameni neincrezatori.

Friday, December 20, 2013

De câţiva ani încoace, am pierdut cam  toate concursurile la care am participat.  Nu a existat concurs important pe care să nu-l pierd. Iată aşa.
Sunt mai multe tipuri de bucurii. Două dintre ele seamănă foarte mult între ele. Prima, când omul pe care-l aştepţi, în sfârşit, deschide uşa şi a doua bucurie, poate, la fel de intensă, dacă nu şi mai intensă, când, în sfârşit, deschide uşa şi pleacă.

Monday, December 16, 2013

De când am citit o tabletă despre cum să joc mai bine ping-pong, într-o carte a unui critic contemporan, nu am să-i dau numele, ca să nu iasă că vreau să-l periez, am început să câştig şi eu.

Sunday, December 8, 2013

Marius Ianus scrie pe blogul sau



În atenția lui Dumitru Crudu

Dragă Dudu,
povestea revistei ”Stare de Urgență” e atât de încâlcită, încât nu aș putea spune cu siguranță cât de mult am greșit eu și cât de puțin vei fi greșit tu în cele rele care s-au petrecut atunci.
Cum eu eram într-un (sau după un) război teribil cu necuratul, iau totul asupra mea.
Iartă-mă, deci, pentru toate necazurile pe care ți le voi fi pricinuit și pentru tot ce s-a întâmplat atunci.
Îmi pare rău că am uitat parola primului blog al revistei, ca să îl șterg…
Sper să nu te fi influențat în rău cu ceva. Sper că nu mai fumezi – țin minte că atunci te apucasei și tu să pufăi… Fumatul e de la diavol și nu lasă Duhul Sfânt să se sălășluiască în noi. Eu am renunțat rugându-mă Lui Dumnezeu să mă ajute să scap de această pacoste. Și m-a ajutat instantaneu, deși mă întorsesem către El cu doar câteva zile sau ore mai înainte.
Sper că mergi la Biserică duminica, la Sfânta Liturghie. Ar fi bine să mergi și vineri seară, la Sfântul Maslu. Sfântul Maslu e o taină foarte mare, curățătoare de suflet.
Găsești mai jos legătura la o carte superbă, pe care te rog să o citești neapărat :
Cu durere și dragoste pentru omul contemporan” a Părintelui Paisie Aghioritul.
Să vrea Dumnezeu să îți fie de folos!
Pace și bucurie de la Domnul Hristos!
Marius
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • dumitru crudu  On 3 septembrie 2013 at 19:10
    Eu te iert si te rog sa ma ierti si tu pentru tot raul care s-a intamplat atunci. Cu siguranta ca ambii am gresit. Sa dea Dumnezeu sa nu se mai repete niciodata ceea ce a fost atunci si sa ne ajute Dumnezeu sa devenim, si tu, dar si eu, niste oameni cu adevart buni. Eu cred ca lucrul asta e posibil.
  • Marius Ianuş  On 3 septembrie 2013 at 19:26
    Dragă Dudu,
    îți mulțumesc tare mult pentru iertare.
    Să dea Dumnezeu să ajungem să fim atât de buni, atât de smeriți și atât de plăcuți Lui Dumnezeu încât, la finalul acestui pelerinaj pământesc, să trecem fără necazuri prin Poarta Raiului.
mi s-a facut asa de rau dupa ce i-am citit articolul negativ despre mine ca am mers la farmacie si am luat o pastila. Nu credeam ca o simpla cronica negativa poate avea asemenea efecte. M-am gandit, poate si alti oameni despre care eu am scris de rau la fel s-au simtit. Niciodata, dar niciodata, nu am sa scriu de rau despre nimeni.

Saturday, December 7, 2013

O zi pe saptamana fara internet. Sambata. E a doua sambata la rand cand nu intru deloc pe net.

Friday, December 6, 2013

dacă e vineri, avem un poem inedit de Dumitru Crudu

Fiecare cu alegerea sa
V. şi-a construit faima de critic imparţial, echidistant,
cu un ascuţit simţ al valorii literare.
Nu iartă nimic.
Fiecare text al său critic este o
demonstraţie a curajului său estetic,
precum lama
strălucitoare a unui cuţit
este o demonstraţie a
timpului care trece irevocabil.
În numele adevărului estetic,
taie şi în carne vie.
El este acel critic curajos care vine în literatură
pentru a face dreptate,
precum ai aprinde brusc becul
într-o cameră murdară.
Demult era cazul.
Fiecare text al său
îi bagă pe autori în farmacii
şi provoacă discuţii nesfârşite.
Aşa este perceput V.
în lumea literară.
E omul care ştie ce are valoare şi ce nu.
Dar mai presus de asta,
e omul căruia nu-i este frică să spună ce gândeşte.
Într-un timp, mă apropiasem
foarte tare de V.
Mergeam împreună la ceaiuri şi
purtam discuţii
foarte interesante.
Anume în perioada aceea i-am şi dat,
un manuscris, ca să-mi scrie o postfaţă.
Şi V. m-a ras.
În stilul său inimtiabil şi caracteristic.
dar eu nu i-am publicat prefaţa.
A publicat-o el sub formă de cronică
Peste o vreme
Într-un ziar din Chişinău,
Demonstrând încă o dată
Că e un critic necruţător.
Într-un nou spectacol literar, jucat pe scena
teatrului literaturii.
Uite, ce tare sunt eu, l-am ras şi pe ăsta.
Da, m-a ras.
Şi foarte bine că m-a ras.
M-a ras că s-a ales praful de mine.
Reproşul meu e altul.
Dacă tot mergeam împreună la ceai,
Într-un decembrie friguros,
Dârdâind de frig,
de ce nu a avut niciodată bunăvoinţa
să-mi semnaleze toate acele erori,
pentru a mă absolvi de acuzele sale ulterioare?
Nişte elementare gesturi prieteneşti,
Într-o iarnă fără zăpadă.
Ştiu de ce nu a făcut-o.
Ar fi rămas fără acel text critic.
El a preferat să-şi consolideze faima
de critic necruţător decât să mă ajute pe mine.
Foarte bine.
Fiecare cu alegerea sa.
Apa din Valea Morilor pe unde lui V. îi place să se plimbe a îngheţat peste noapte.Foarte bine.
Fiecare cu alegerea sa.

Wednesday, December 4, 2013

OAre cum se face că oamenii la care mă gândesc...îmi scriu sau imediat îmi dau un telefon? telepatie, ce mai.
cei mai curajosi oameni sunt cei care ştiu ce e frica, spunea cineva. Şi avea perfectă dreptate.
eu stiu ce inseamna sa fii umilit de...propriile tale nevroze.
In acest oras locuiesc peste 700 000 de oameni. Daca macar un procent din ei  ar intra in librarii si ne-ar cumpara cartile si tot am bate toate recordurile la vanzari.

Tuesday, December 3, 2013

Spunandu-mi ca imi citeste numar de numar articolele pe care le public in ziarul X la care e abonata, doamna aia, de fapt, imi spuse ca... nu ma citeste. Fiindca in ziarul X la care e abonata nu mai public de la sfarsitul verii. Iata cum am aflat ca cineva nu ma citeste,

o femeie care vindea rosii si-a lecuit sotul pe care il durea ingrozitor spatele cu...injectii false. In fiecare seara, il mintea ca ii pune injectii, il intepa, dar ii baga in buca apa distilata. Dar peste trei zile s-a facut sanatos tun.

Monday, December 2, 2013

asa m-am saturat de smecheri. 
Cand scrii, cand scrii literatura parca ai face o baie.
Uneori, mă prind la gândul că sunt tot mai puţini oameni în oraşul ăsta cărora să vreau să le dau un telefon.
Bunica mea Ana a fost ucraineancă de naţionalitate. Ce rău îmi pare că nu pot vorbi ucraineana.
Nu încerca să faci bine unor lichele. Oricum, nu vei primi în loc decât pumni în gură.
Prieteni? Am avut când eram pe val, acum am doar cunoscuţi.
Să rogi pe cineva să-i transmită cuiva o carte de-a ta, neştiind că respectivul nu o să se obosească niciodată să-ţi sară în ajutor. 

Sunday, December 1, 2013

Eu cred că cel mai frumos lucru pe care l-ar putea face cei care azi sărbătoresc Ziua Naţională a României e să cumpere câteo carte de poezie sau de proză  în limba română al vreunui scriitor contemporan din Republica Moldova sau din România. Să sărbătorim solidarizându-ne cu cei care scriu în română.

Pentru ca petrec prea mult timp in internet, mi-am propus ca macar o zi pe saptamana sa nu intru deloc in net. Si ziua aia a fost sambata. Si am reusit. Pentru inceput, doar o zi pe saptamana. Dupa aia, voi incerca doua. Si tot asa. Cat mai putine zile pe saptamana pe net. Asta imi doresc. Deloc nu se poate. Dar cat mai putine e posibil.
http://semnebune.ro/2013/ar-trebui-lasate-sa-vorbeasca-doar-senzatiile-si-reactiile-in-dialog-cu-dumitru-crudu-ii/?fb_action_ids=616384211734090&fb_action_types=og.recommends&fb_source=other_multiline&action_object_map={%22616384211734090%22%3A507787742652604}&action_type_map={%22616384211734090%22%3A%22og.recommends%22}&action_ref_map=[]#axzz2mDI1rrWL

Friday, November 29, 2013

Helene Lenz

Fractures et Dumitru Crudu

Publié par montanié julie
Il y a environ un mois que j'ai reçu par la poste " Un american la Chisinàu" de Dumitru Crudu ( publié en février 2013 à Bucarest). J'en décore les pages de post-its, j'en donne des passages à lire à des étudiants avancés en langue, j'en traduis des morceaux, je prends des notes sur une action qui se déroule de Brasov à Chisinàu précisément, j'en parle autour de moi - avant-hier soir avec L. à table! Face à des coussins rouges et un sac cadeau de nature à évoquer la tâche du Père Noël mais quel Moldave, quel Roumain, quel Américain d'origine roumaine trouvera le livre de Dumitru Crudu dans un petit soulier, entre des larmes brillantes et une guirlande en glaçons pour le recommander à un éditeur qui le fera traduire? - ... J'ai déjà écrit sur ce livre un article de 20 pages parsemé d'extraits que j'ai mis en français - les épreuves sont corrigées: il devrait pouvoir être consulté dans les meilleurs délais -. Je n'y ai pas dit tout le bien que je pense de l'auteur et de son livre évidemment, sinon l'article aurait eu 100 pages.  Dumitru Crudu est aussi fort - comme poète, romancier, dramaturge - que Nicoleta Esinencu et je le trouve aussi poète que Savatie Bastovoi dans " Les Lapins ne meurent pas ", traduction de Laure Hinckel. Dans mon article, j'écris que le livre de Dumitru Crudu est un thriller sociologique et linguistique. J'espère que je le prouve.
Je pensais le répéter hier soir ou peut-être ce matin dans ce blog mais voilà que j'ai dormi huit heures pour la première fois depuis une semaine, et pourquoi ne pas l'avouer depuis un mois, presque deux...Mieux vaudrait ne pas mentionner mes actes manqués, quiproquos, ratage de stations en bus parce que je rêve ou somnole. Pas plus tard que samedi j'ai manqué aussi un train parce que j'ai confondu l'heure en allant vérifier auprès d'une pendule si j'avais bien une heure d'avance comme ma montre l'indiquait etc. etc; Mais je souhaite que Dumitru Crudu m'excuse de n'avoir pas parlé de son bouquin aussi vite que je lui avais promis de le faire. Je me sens comme un fantôme tout juste capable d'abattre son boulot dans un état second... C'est donc il y a un peu plus d'un mois que j'ai lu intégralement - en traduction bien sûr, improvisée par moi-même - la Note de l'Auteur à voix haute.. juste avant d'aller bondir sur le bus, sur le métro et de là sur le TGV .... On venait de transférer P. en ambulance dans la chambre du rez-de-chaussée plus ample de dimensions que celle où on l'a muté à présent. Il ne devait pas bouger. A cause de ses onze fractures et surtout des neuf costales. J'avais lu sur internet que s'il respirait trop fort, il pouvait se perforer le poumon... Aussi m'étais- je précipitée sur un vaccin anti-grippes de la première pharmacie pour qu'il évite de tousser, d'éternuer, de hoqueter... Heureusement, les infirmières qui sont vraiment charmantes sans parler des aide-soignantes, étaient d'accord pour qu'on le vaccine dans les meilleurs délais. Donc, il ne pouvait pas bouger de l'épaule gauche jusqu'au pied -. Il manquait de distraction et ça l'a bien stimulé, cette histoire de manuscrit volé ou confisqué par un Bessarabien tâchant de se venger sur l'écrivain sans le sou d'un loyer non acquitté... Stimulé sans le faire rire - rire de mésaventures pareilles, c'est le propre des ordures outre que rire dans un tel état est plus nocif que la toux-.. Si l'auteur de l'ouvrage me lit, qu'il prenne conscience de la valeur consolatrice, lénifiante et donc morale de son introduction sur le moral d' accidentés:
"Ceux qui liront ces lignes vont me soupçonner d'avoir inventé cette histoire pour me donner de l'importance. Peut-être qu'en réalité le manuscrit dont je parle n'a jamais existé? Vous savez quoi? On peut s'attendre à tout avec ces Bessarabiens. Et surtout d'un type aussi douteux que l'auteur de ces lignes.
Et pourtant, je l'ai écrit. Davantage,il a eu quelques lecteurs aujourd'hui dispersés partout dans le monde! Les belles Liudmila et Liuba ont dévoré mon roman en une soirée, dans ma chambre du Mémorandum avant d'aller faire la fête chez Radu Maïlat qui les avait invitées à Feldioara. Liudmila est aujourd'hui au Portugal, Liuba en Grèce mais toutes deux continuent de me demander si j'ai récupéré mon roman. Non, les filles! Je ne l'ai toujours pas récupéré! Mais en tout mal il y a un bien puisque, il y a trois ans, j'ai entrepris de le récrire. Et je l'ai récrit. Cependant, le résultat a été un autre roman,complètement différent du manuscrit séquestré. Au final, ce n'est pas de çà que je voulais parler mais simplement du fait que j'ai vécu après ça des événements comme sortis de mon roman rédigé l'été 1995 à Flutura avant d'être égaré cinq ans plus tard par ce Bessarabien albinos.
Mais je vous le raconterai à une autre occasion."
Ainsi s'achève la note introductive du roman.
De même, si j'évoque les onze fractures de P. , c'est que je suis tombée quelques jours plus tard sur le manifeste fracturiste publié en 1998 à Brasov par Marius Ianus et Dumitru Crudu. Plus encore que le contenu programmatique et théorique de cette profession de foi littéraire, cette coïncidence avec ma vie privée ( celle de mon conjoint) m'a emballée au point que j'ai traduit le Manifeste - avec l'autorisation de Dumitru Crudu -: il paraîtra à la suite de mon article!. Les premières lignes font état de coups reçus dans la rue: " Dans la nuit du ... au... nous avons été battus dans la rue ( ...) de ce jour nos écrits se sont appelés fractures". Neuf pages plus loin, le manifeste s'achève sur cette définition:" Le fracturisme n'est ni poésie, ni prose, ni philosophie - le fracturisme, c'est d'être saoul, d'être lâche, d'être faible et sale, je veux dire, des trucs comme ça, fatigue, musique grunge ( ou non ), fous le camp, extase et vis comme tu écris". C'est signé Ionut Chiva et ça conclut le texte intitulé " Le fracturisme en prose". Pour lui, les fracturistes se réclament ou se sont réclamés de Ginsberg, de Frank O'Hara, de Dostoïevski, de George Bacovia, de Le Clézio, de Salinger, de Kerouac, de Max Blecher.
A +

Preluat de pe blogul monharmonica.overblog.com
M-am intalnit cu un profesor de literatura romana pentru a discuta despre posibilitatea lansarii romanului meu in liceul sau.
-Cum, cum sa-l lansam, cum sa lansam un roman cu un asemenea limbaj? Cum sa le dau elevilor sa-l citeasca? Nu pot. Nu ar fi bine. Cat voi fi eu profesor in scoala asta, nu am sa permit sa lansati romanul dumneavoastra in liceul nostru.
Nu l-am contrazis. Ma asteptam sa reactioneze asa. M-ar fi surprins daca ar fi avut o alta atitudine.

am intrat pe blogul doamnei Helene Lenz

http://monharmonica.over-blog.com  

si am trait o mare bucurie.

Thursday, November 28, 2013

O carte admirabila pe care o citesc in seara asta- Cinematograful gol- unde am dat peste niste texte foarte frumoase despre lumea contemporana. Voi incerca sa urmez sfaturile din splendidul text despre ping-pong, sa bat pe diagonala, sa alternez aproapele cu departele, bobitele cu bubuiturele,  si sa-mi perfectionez reverul. Foarte frumos text despre piulite sau despre cum a cautat hotelul Ambasador in Germania. Foarte frumoasa carte!
Hei, nevrozele. Nimic mai ingrozitor. Iadul, nevrozele, nevrozele e iadul. Cineva imi spunea, nevrozele mi se declanseaza cand urc in autobuz. Dar si mie asta mi se intampla. Nevrozele- o opera diabolica- e incercarea de-a te transforma in contrariul a ceea ce esti de fapt. Ce poate fi mai ingorizitor.

Wednesday, November 27, 2013

In autobuzul spre Flutura l-am tinut in brate pe un băeiţaş de vreo 3 ani.
-Cum te cheamă?
-Încă nu ştie să vorbească, mi-a zis bunică-sa.
-Dar cum îl cheamă?
-Anton.
-Anton. Să nu-mi spuneţi că numele lui de familie e Şleahtiţchi?
-Ba da, e Şleahtiţchi, da de unde ştiţi?
-E un secret de-al meu.

Tuesday, November 26, 2013

Nu mă mai şochează să fiu tratat bădărăneşte, ci amabil.
http://semnebune.ro/2013/nu-trebuie-sa-fugi-de-identitatea-ta-ci-trebuie-sa-ti-o-asumi-in-dialog-cu-dumitru-crudu-i/#axzz2llg64y7U

Sunday, November 24, 2013

Pe bulevardul Stefan cel Mare, in fata magazinului Gemenii, un boschetar care cersise in troleu, coborî şi-i aruncă unui boschetar care stătea în genunchi în faţa cafenelei un leu. Şi plecă mai departe, fără să se uite înapoi. Probabil, plecă acasă.

vasile ernu despre un american la chisinau

http://adevarul.ro/cultura/carti/top-12-carti-cumparati-gaudeamus-2013-1_528c7b67c7b855ff5617979f/index.html
Dumitru Crudu – Un american la Chişinău, Editura CDLP, 2013. Un nou roman scris de unul dintre cei mai talentaţi scriitori basarabeni „post-sovietici“. Crudu e, în primul rînd, un poet, iar romanele lui dacă ar fi mai bine redactate, ar fi chiar excelente. Un american la Chişinău este însă un roman bun în care ne povesteşte „tranziţia“ anilor ’90, din punctul de vedere al „basarabeanului“ venit în „patrie“. Teaser-ul spune: „Acţiunea romanului Un american la Chişinău are loc la sfârşitul anilor ’90, în Craiova, Braşov, Bran, Piteşti, Câmpulung, Iaşi, Vaslui, Todireşti, Ungheni, Flutura, Chişinău. Personajele principale ale cărţii sunt un tânăr gazetar de la un cotidian din Braşov, basarabean de origine, Anton Şleahtiţchi, şi un american din Chicago, care ţine neapărat să ajungă la Chişinău. Cel care-l conduce, Anton Şleahtiţchi, nu o rupe deloc în engleză, iar americanul, în română. Un american la Chişinău mai e şi un roman plin cu securişti, kaghebişti, mafioţi, poeţi rataţi şi curve, în care se ciocnesc mentalităţile şi în care destinul zbuciumat al unor tineri e proiectat pe un fundal neorealist.“

Citeste mai mult: adev.ro/mwk3rg
Dumitru Crudu – Un american la Chişinău, Editura CDLP, 2013. Un nou roman scris de unul dintre cei mai talentaţi scriitori basarabeni „post-sovietici“. Crudu e, în primul rînd, un poet, iar romanele lui dacă ar fi mai bine redactate, ar fi chiar excelente. Un american la Chişinău este însă un roman bun în care ne povesteşte „tranziţia“ anilor ’90, din punctul de vedere al „basarabeanului“ venit în „patrie“. Teaser-ul spune: „Acţiunea romanului Un american la Chişinău are loc la sfârşitul anilor ’90, în Craiova, Braşov, Bran, Piteşti, Câmpulung, Iaşi, Vaslui, Todireşti, Ungheni, Flutura, Chişinău. Personajele principale ale cărţii sunt un tânăr gazetar de la un cotidian din Braşov, basarabean de origine, Anton Şleahtiţchi, şi un american din Chicago, care ţine neapărat să ajungă la Chişinău. Cel care-l conduce, Anton Şleahtiţchi, nu o rupe deloc în engleză, iar americanul, în română. Un american la Chişinău mai e şi un roman plin cu securişti, kaghebişti, mafioţi, poeţi rataţi şi curve, în care se ciocnesc mentalităţile şi în care destinul zbuciumat al unor tineri e proiectat pe un fundal neorealist.“

Citeste mai mult: adev.ro/mwk3rg
Dumitru Crudu – Un american la Chişinău, Editura CDLP, 2013. Un nou roman scris de unul dintre cei mai talentaţi scriitori basarabeni „post-sovietici“. Crudu e, în primul rînd, un poet, iar romanele lui dacă ar fi mai bine redactate, ar fi chiar excelente. Un american la Chişinău este însă un roman bun în care ne povesteşte „tranziţia“ anilor ’90, din punctul de vedere al „basarabeanului“ venit în „patrie“. Teaser-ul spune: „Acţiunea romanului Un american la Chişinău are loc la sfârşitul anilor ’90, în Craiova, Braşov, Bran, Piteşti, Câmpulung, Iaşi, Vaslui, Todireşti, Ungheni, Flutura, Chişinău. Personajele principale ale cărţii sunt un tânăr gazetar de la un cotidian din Braşov, basarabean de origine, Anton Şleahtiţchi, şi un american din Chicago, care ţine neapărat să ajungă la Chişinău. Cel care-l conduce, Anton Şleahtiţchi, nu o rupe deloc în engleză, iar americanul, în română. Un american la Chişinău mai e şi un roman plin cu securişti, kaghebişti, mafioţi, poeţi rataţi şi curve, în care se ciocnesc mentalităţile şi în care destinul zbuciumat al unor tineri e proiectat pe un fundal neorealist.“

Citeste mai mult: adev.ro/mwk3rg
Versuri de-ale mele din urma cu 22 de ani, din 1992, in interpretarea actorului Petrui Hadarca.

http://www.youtube.com/watch?v=-6D6X8BbpSg

Monday, November 18, 2013

un domn a ieşit din bomboneria Bucuria cu o pungă de ciocolate, foarte posomorât.

Sunday, November 17, 2013

Cand cel căruia îi adresezi o întrebare pe email, nu-ţi răspunde: oare cum poţi interpreta lucrul ăsta? Fie că se uită foarte rar în email, e posibil şi versiunea asta, fie că ţi-a dat un răspuns prin tăcerea sa, adică un răspuns negativ. Oricum ai da-o, nu e bine.
După ce ajungi şef, nu te purta cu angajaţii tăi asa cum şefii tăi s-au purtat cu tine!
Calorifierele sunt reci. Sunt atât de reci că mai îţi vine să te apuci de scris poezii.
7 cămeşuţie pe un şnur de rufe. Poate să însemne fie că parinţii sunt bogaţi şi i-au cumpărat unicului copil 7 cămeşuţe, fie că sunt săraci şi au şapte copii, cărora abia de sunt în stare să le cumpere câteo cămeşuţă. Oare care versiune e corectă?

Saturday, November 16, 2013

de foarte multe ori, cand descoperi lipsa de ecou a cartilor pe care le publici, te apuca disperarea. la ce bun sa mai publici ceva? Mai bine scrii doar pentru tine!
Citesc intr-un articol de-al unui critic bucurestean ca dintre toşi scriitorii moldoveni cel mai tare îi place de scriitorul X. Intrebarea mea fireasca e, oare dumnealui chiar i-a citit pe toţi scriitorii moldoveni şi tot ce au scris aceştia ca să facă această afirmaţie? Nu cred. În primul rând, pentru că foarte multe cărţi BUNE, editate la Chişinău, nu au circulat şi dincolo. Nu cred, pentru că asta i-ar fi luat foarte mult timp. Nu cred, fiindcă, în caz contrar, ar fi trebuit să se vadă prin ceva în textele sale.

Sunt afirmaţii gratuite. Care urmăresc să-l flateze pe scriitorul X si să le dea cu tifla celorlalţi scriitori moldoveni.

E ca şi cum aş spune şi eu. Dintre toţi scriitorii albanezi cel mai tare îmi place Ismail Kadare, de parcă i-aş fi citit şi pe alţii. Într-adevăr, Kadare îmi place la nebunei, dar e singurul scriitor albaneze pe care l-am citit şi atunci nu pot să afirm că dintre toţi scriitorii albanezi cel mai tare îmi plae Kadare, pentru că nu i-am citit pe ceilalţi scriitori albanezi.

De ce însă colegi din Ro îşi permit să lanseze asemenea petarde?

Nu ştiu. Dă mai bine într-un text când lansezi asemenea afirmaţii grele. La fel de incorecte şi nedrepte ca şi alea că cel mai mare scriitor român în viaţă e Mircea Cărtărescu. Cum să fie doar Mircea Cărtărescu de vreme ce mai scrie proză şi Paul Goma, de exemplu?
Afirmaţii făcute de dragul de-a lua ochii lumii.
MArii experţi în literatura moldovenească. După lecturi seculare, în sfârşit, au înţeles cum stau lucrurile şi au găsit care e cel mai cel mai.
E cel care îi place criticului respectiv. Şi punctum.

Friday, November 15, 2013

Filiala Şefan cel Mare
Săptămîna Uşilor Deschise
(18- 22 noiembrie 2013) Genericul: Nici o zi fără carte

Luni, 18.11.2013
ora 10:00 - Lansarea programului Săptămîna Uşilor Deschise
ora 10:30 -Conferinţă : Liviu Ioan Stoiciu şi scriitorii basarabeni, la care participă Emilian Galaicu-Păun, Teo Chiriac, Arcadie Suceveanu, Teodora Fântânaru, Nicolae Spătaru, Nichita Danilov, Dumitru Crudu
ora 14:30 - Recital din creaţia poeţilor copii din clasele primare
ora 15:00 - Duplex profesional : Servicii novatoare pentru copii
ora 15.00- O întâlnire cu scriitorul Emilian Galaicu-Păun

Marţi, 19.11.2013
ora 11:00 -Concurs cognitiv / educativ de inteligenţă şi erudiţie „Cu Vasile Romanciuc ajungi faimos” între elevii claselor a III-a sectorul Botanica
ora 13.30- Lecturi literare din Ion Buzu, Alexandru Cosmescu, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski, Hose Pablo
ora 17:00 - Medalion Literar: Seară de poezie în momeria lui Alexandru Muşina. Invitaţi: Viorica Zaharia, Iulian Ciocan, Emilian Galaicu-Păun, Gheorghe Erizanu.

Miercuri, 20.11.2013
ora 9:30 –Expoziţie de cărţi şi fotografii Paul Goma
ora 10:00 -Lecturi literare din opera lui Paul Goma, în interpretarea actriţei Dana Tapalagă
ora 11:00 - Conferinţă: Noutatea prozei lui Paul Goma, la care participă: Maria Şleahtiţchi, Emilian Galaicu-Păun, Maria Pilchin, Anatol Moraru, Vladimit Beşleagă, Vitalie Răileanu, Dumitru Crudu
ora 15.00 -Conferinţă: Scriitorul şi disidentul Paul Goma: ieri şi azi, la care participă: Nina Corcinschi, Flori Bălănescu, Aliona Grati, Viorel Ilişoi, Emilian Galaicu-Păun, Anatol Moraru, Vitalie Răileanu, Vladimir Beşleagă, Maria Pilchin, Dumitru Crudu

Joi, 21.11.2013
ora 10:00- Spectacolul „Iepurii nu mor”, în regia Inei Sudu, după romanul omonim al scriitorului Ştefan Baştovoi
ora 13:00- Audiţia cărţii sonore: “Totentanz” de Claudia Partole, în prezenţa autoarei
ora 14:30- Masa rotundă: Romanul basarabean de după 2000, la care participă Maria Şleahtiţchi, Anatol Moraru, Nina Corcinschi
ora 18:00- Recital de poezie în memoria lui Eugen Cioclea

Vineri, 22.11.2013
ora 11:00- Masa rotundă: „Biblioteca: un centru de cultură sau un depozit de cărţi”
ora 13:30 – Lecturi literare din opera lui Grigore Chiper şi Maria Şleahtiţchi
ora 16:30 - Atelierul de creaţie manuală „Albinuţa”
ora 17:00 - Închiderea Programului Săptămînii Uşilor deschise

Vă aşteptăm!

Adresa noastră: Bd. Decebal, nr. 91. Tel. 55-14-83
e-mail: stefancelmare@hasdeu.md
S-au scumpit ouale. Costa deja 22 de lei in buticul de peste parc.
_Plahatniuc e de vina, mi se plange vanzatoarea.
Ca sa vezi, pana si de scumpirea oualelor e de vina Plahatniuc.

Sunday, November 10, 2013

am avut un cosmar, povestea un tanar cu un accent chisinauian unor amici,  in timp ce mergeau ca o armonica pe trotuar, ca am scris o poezie. Ce cosmar!

Friday, November 8, 2013

va multumesc, dragi prieteni, pentru urarile voastre. Victor Podaru a deschis fereastra autobuzului si m-a felicitat in timp ce acesta rula din ce in ce mai repede. Mersi, Victor!

Wednesday, November 6, 2013

nu fa afaceri cu prietenii daca nu vrei sa-i pierzi, imi tot spune nevasta-mea si eu nu o cred si ma bag in fel de fel de proiecte si de fiecare data ea are dreptate.
nu fa afaceri cu prietenii daca nu vrei sa-i pierzi, imi tot spune nevasta-mea si eu nu o cred si ma bag in fel de fel de proiecte si de fiecare data ea are dreptate.

Tuesday, November 5, 2013

Daca vrei sa stiti ce inseamna sa fii umilit, ia cu imprumut mere sau pere sau orice altceva de la magazinul de fructe din curtea blocului.
Ce pacat e ca foarte multe lucruri le putem pretui doar dupa ce nu le mai avem.
Mi-e dor de zapada.
sunt un om prea naiv ca sa pot realiza diferenta intre un om bine intentionat de la natura si un om bine intentionat din interes. Daca as fi putut, m-as fi ferit de multa lume. Daca as fi putut, mi-as fi putut salva atata timp irosit aiurea.
Ieri mi-o mai picat un dinte. E toamna si dintii cad.
Cel mai usor e a arunca acuze cand un om calca stramb. Da ea incearca si intelege-l. A-l intelege si a nu-l acuza e cel mai greu lucru. Dar e si cel mai nobil.
cei mai periculosi si nasoi oameni sunt aia care nu pot fi recunoscatori.

Monday, November 4, 2013

Tipul acela,cel mai mare basarabean al tuturor timpurilor, nu rateaza nicio ocazie sa ma bursuceasca. Frate, oare chiar nu mai ai cu ce te ocupa?
Vrei sa ajungi VIP? Incarca-ti mobilul si trimite SMS-uri, cu numele tau. Adica voteaza-te, frate, si vei ajunge VIP. Te costa un pic, nu prea mult, dar te costa, in schimb, vei ajunge VIP. VIP pe banii tai.
Doua lansari intr-o zi

Prima lansare: 6 noiembrie, miercuri, ora 13.00, si a doua lansare: 6 noiemrbie, miercuri, ora 17.00

Doua lansari, aceeasi carte, Confidenta unui loser de Anatol Moraru.

Locatia Biblioteca Stefan cel Mare din Chisinau.

Organizatori: Biblioteca Stefan cel MAre si Filiala Chisinau a Uniunii Scriitorilor din Romania.

Sunday, November 3, 2013

simona halep, bravo! M-ai facut fericit azi!
Recitesc zilele astea PIZDET de Alexandru Vakulovski si senzatia pe care mi-o lasa e ca e un mare roman. Si azi, la un deceniu de la aparitie. In curand, o sa-i dedic o cronica.
Cand in joc e GLORIA, propria ta GLORIE, nu mai exista prieteni. Unde e vorba de glorie, nu mai e loc pentru prietenie.
O poza pe FB a unui om care nu mai e in viata, dar pe care multi l-au pretuit si multi l-au urat. Unul dintre denigratorii sai ii da like. Ii da like tocmai unul dintre cei care a dus contra sa un razboi sangeros, care a tinut mai bine de zece ani, adica mai mult decat primul si cel de-al doilea razboi mondial luate iimpreuna. Nu mai inteleg nimic! Decat sa dai like, mai bine ti-ai cere iertare!
Un prieten vechi de vreo douazeci de ani (un vin cu o asemenea vechime ar costa o avere), intr-o secunda, se burscuceste la tine, din cauza unei greseli minore in opinia ta, dar majore si de neiertat in viziunea sa, si pune o svastica (sau secera si ciocanul) peste ceea ce v-a unit. Intr-o secunda, deveniti dusmani cu acte in regula. Dar in urma cu o secunda erati cei mai buni prieteni.

Intoleranta, vanitate, orgoliu nemasurat, egocentrims. Intr-o secunda, ies la suprafata.

Un prieten adevarat nu e doar atunci cand poate trage foloase de pe urma ta.

Dar oare mai sunt azi prieteni care sa nu tradeze, in care sa ai incredere, prieteni morali si crestini? Mai sunt oare?

Saturday, November 2, 2013

oamenii slabi nu sunt cei care gresesc, ci cei care nu pot sa-i ierte pe cei care gresesc.
Doua batranele in parc, pe o banca, stateau alaturi si taceau.

Sunday, October 27, 2013

Cineva ma injura pe blogul sau. Initial, am avut o pornire sa-i raspund, dar dupa aia m-a apucat asa o plictiseala. Sa ma injure daca vrea. Mi-e lehamite, dar mai ales mi-e lene sa-i dau o replica.

Saturday, October 26, 2013

cel mai mare cadou pe care mi l-ati putea face de ziua mea e sa-mi cumparati o carte, le-a spus un scriitor pe care-l cunosc prietenilor sai.

Friday, October 25, 2013

Cand iti ceri scuze de la cineva, in mod repetat, de cateva ori si drept raspuns esti scuipat in fata, oare ce ar trebui sa faci, iar sa-ti ceri scuze?
Atunci cand intra in discutie vanitatea oare mai putem vorbi ca sunt oameni buni si oameni rai?
Unii oameni sunt asa de intoleranti ca ar putea sa-ti scoata dinte cu dinte din gura doar de aceea ca le-ai trecut pe dinainte.
Toti se lauda ca sunt toleranti. Da oare o sa-ti ierte ca le-ai gresit cu ceva, daca le-ai gresit?
Intr-o secunda, cel mai bun prieten iti poate deveni cel mai infocat dusman. Ceea ce inseamna ca cei mai aprigi dusmani au fost, candva, cei mai buni prieteni. De cele mai multe ori din cauza vanitatii.

Saturday, October 19, 2013

Traducatoarea Lidia Nasenocva a venit de doua ori la Chisinau. Prima data, acum doi ani, a plecat cu piciorul fracturat. Zilele astea a venit pentru a doua oara si si-a rupt mana. E o traducatoare extraordinara si un om deosebit. Si are atata umor. Numai in hohote de ras am tinut-o pana am iesit de la urgenta.Am foarte multe sa invat de la aceasta extraordinara doamna.

Cunosc unii sriitori contemporani care se poarta de parca ar fi Eminescu sau Dostoievski, si ei ar fi scris Luceafarul sau Idiotul. Au niste pretentii supraumflate si ii trateaza pe cei din jur ca pe niste gunoaie. Nu cred insa ca Dostoievski sau Eminescu se purtau asa.

Cu cat le faci bine unor oameni scriind elogios despre ei, cu toate ca nu tot timpul merita, cu atat acestia te vor trata mai mojicos. Dar daca ai scir de rau sau ai spune adevarul despre scrisul lor, oare atunci nu ti-ar da cu ceva in cap?

PE TARABELE DIN SUBTERANA SE VINDEA HARTIE IGIENICA ALBATROS.

Sunday, October 6, 2013

e CINEVA CARE mi-a promis ceva de pe la sfarsitul lui iunie si nu, nu a facut nicio pleasca. Cum se poate? De ce sa promiti daca oricum nu te tii de cuvant? Mai bine nu promite nimic!
Pe Carolina Vozian am intalnit-o in zona pietei centrale, in timp ce impingeam bicicleta mea cu roata sparta. Pe vremea cand venea pe la cenaclu, aveam o alta bicicleta, cu rotile bune. Bicicleta aia mi-a fost furata. Asta e a patra. Mi-a dat-o Dumitru G. de sufletul lui Leonard Tuchilatu, iar azi s-a bulit roata din fata. Pe Carolina nu am mai vazut-o de pe vremea cand aveam o alta bicicleta si ea venea pe la Vlad Iovita. Mi-a zis ca lucreaza si nu mai scrie. Se grabea sa prinda un autobuz ca s-o vada pe mama ei. Si eu ma grabeam sa scap mai repede de bicicleta mea cu roata defecta. De un an de zile nu am mai vazut-o.
mi s-a defectat roata din fata de la biblioteca in timp ce treceam prin fata academiei. De acolo, si pana acasa, am mers pe jos si am dus bicicleta de ghidon. Academia e de vina.
sunt oameni care promit si nu se tin de cuvant. \dar sunt si oameni care nu promit nimic dar fac. ii prefer pe ultimii.

Wednesday, October 2, 2013

Am fost la bostaniada si nu am gasit...placinte cu bostani. Era tot ce vrei, chiar si carti, dar nu erau placinte cu bostani. O contradictie intre forma si continut. De ce s-o mai fi chemand atunci bostaniada?
Cand soferul de troleu s-a ratoit la mine ca sa nu ma sprijin de peretele de sticla din salon, mi-am dat seama ca daca nu ma dezlipeam de acesta, ar fi fost in stare sa deschida usa cabinei sale si sa ma dea jos sau sa ma bata.

Saturday, September 28, 2013

Scuza-ma, bai, pentru porcaria pe care ti-am facut-o, mii de scuze, in pula mea, n-am avut dreptate, baga-mi-as picioarele, te-am ofensat pe nedrept, futui, de-ai sti ce rau imi pare, futu-te-as in aripa sa te fut de mocofan ce esti, chiar imi pare rau, bai, mii de scuze, caca-m-as in capul tau, imi spuse tipul. Imi spus un tip care venise sa-mi ceara scuze.
Nu-mi plac oamenii care nu-si tin cuvantul.

Thursday, September 19, 2013

Atelier creative writing
Chișinău, Republica Moldova
23.09. – 26.09.2013
Biblioteca municipală Ștefan cel Mare, str. bd. Decebal 91



Referenți: Julia Schoch / Dumitru Crudu
Moderator: Dumitru Crudu
Traducătoare/interpret: Viorica Corlat, Nicoleta Stavila


Luni, 23 septembrie 2013

12:25                             Sosire Chișinău

14:00                             Prezentare
Referenți / Participanți / Centrul Cultural German ACCENTE

14:30                  Partea teoretică: tehnici de scriere proză și radio-dramă

16:00                   Pauză de cafea

16:15                    Scriere texte                

18:00                   Citire texte
Analiză, comentarii, discuții

Marți, 24 septembrie 2013

10:00                  Partea teoretică: tehnici de scriere proză și radio-dramă

12:30                   Pauză

13:00                   Scriere texte

15:00                   Citirea textelor
Analiză, comentarii, discuții


Miercuri, 25 septembrie 2013

10:00                             Sfaturi utile

11:30                             Lecturi finale

16:00                   Încheierea atelierului

17:30                  Lectură publică Julia Schoch

Sala de Lectură Germană (Biblioteca Municipală B.P. Hașdeu, str. Ștefan cel Mare și Sfânt 148)

Joi, 26 septembrie 2013

10:00                  Centrul Cultural German Accente

11:00                             Program liber

15:50                   Zbor Chișinău – Berlin
                  


Cazare                                    Hotel Jumbo
Bd. Decebal 23/3
Tel.: +373 22 54 20 76

Julia Schoch                          juliaschoch@hotmail.com
                                                www.juliaschoch.de  

Dumitru Crudu                       +373 68576820
                                                crudu.dumitru@gmail.com

Corina Gîrla                           +373 690 93667
                                                conducere@akzente.md

Centrul Cultural German ACCENTE din Chișinău
Str. Sfatul Țării 18, oficiul 3
Tel./Fax: +373 22 237660
www.akzente.md                            





Julia Schoch

născută in anul 1974 în Bad Saarow , a crescut în Mecklenburg. Locuieşte la Potsdam. Studii în germanistică si romanistică la Potsdam, Paris şi Bucureşti. A publicat la editura Piper Corpul salamandrei  (2001), Întîlniri cu Mattok (2004). Nominalizată pentru Premiul Tîrgului de Carte de la Leipzig cu romanul Cu viteza verii (2009). Ultimul roman editat este Autoportret cu Bonaparte. Laureată a numeroase premii şi burse  literare şi pentru traduceri cum ar fi Premiul Juriului în cadrul concursului literar Ingeborg Bachmann şi Premiul André-Gide pentru traduceri literare.